duminică, 31 iulie 2011
Salsa
Salsa reprezintă un stil de muzică și dans ce își are originile în America de Sud și Insulele Caraibe (ex. Bermuda, Bahamas, Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Jamaica, Puerto Rico, etc), dar care s-a dezvoltat în toata lumea în diferite variante ce au dus la crearea altor stiluri asemănătoare. Este cea mai populară variație a unui dans latino și s-a dezvoltat rapid într-un fenomen international.
Tehnic, se dansează în 8 timpi, însă practic se calcă doar 6 pași, 2 fiind pauze. Se poate dansa fără partener, însă de obicei se dansează în cuplu, bărbatul fiind cel care conduce și dirijează mișcările femeii. Mișcările picioarelor (pașilor) sunt lente în comparație cu mișcările brațelor, care trimit în permaneță diferite semnale partenerei: semnal de piruetă pe stânga, pe dreapta, etc.
Inițial, corpul este drept, picioarele cu vârfurile putin departate (nu sunt paralele - ci mai mult in forma de v) și depărtate la o lățime de umeri.
Tehnic, se dansează în 8 timpi, însă practic se calcă doar 6 pași, 2 fiind pauze. Se poate dansa fără partener, însă de obicei se dansează în cuplu, bărbatul fiind cel care conduce și dirijează mișcările femeii. Mișcările picioarelor (pașilor) sunt lente în comparație cu mișcările brațelor, care trimit în permaneță diferite semnale partenerei: semnal de piruetă pe stânga, pe dreapta, etc.
Pasul de bază
Pasul de bază al bărbatului:Inițial, corpul este drept, picioarele cu vârfurile putin departate (nu sunt paralele - ci mai mult in forma de v) și depărtate la o lățime de umeri.
- Pe timpul 1 se duce piciorul stâng înainte și se lasă acolo;
- Pe timpul 2 se ridică ușor piciorul drept și imediat se pune la loc de unde s-a ridicat;
- La aceste mișcări practic greutatea se schimbă de pe un picior pe altul: calci pe stângul și îți lași greutatea pe el (ridicându-l pe dreptul), apoi revii cu greutatea pe dreptul și îl ridici pe stângul;
- Pe timpul 3 piciorul stâng revine de unde a plecat, adică se revine la poziția inițială;
- Pe timpul 4 se face o scurtă pauză;
- Pe timpul 5 se duce piciorul drept înapoi și se lasă acolo;
- Pe timpul 6 se ridică ușor piciorul stâng și imediat se pune la loc de unde s-a ridicat (cu schimbare de greutate, ca în cazul timpului 2);
- Pe timpul 7 piciorul drept revine de unde a plecat, adică se revine la poziția inițială;
- Pe timpul 8 se face o scurtă pauză, și apoi se continuă iar cu 1.
Flamenco
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest gen e caracterizat de o ritmicitare pronunțată, fiind folosite castaniete, și adesea cântecele flamenco sunt însoțite de dansul omonim. Deși originea flamenco e considerată Andaluzia, regiunile Extremadura și Murcia au contribuit la dezvoltarea câtorva forme muzicale. Rădăcinile flamenco nu sunt cunoscute cu precizie, însă adesea sunt citate influențe din culturile Islamică, Sefardă, Țigănească, alături de cultura locală andaluză.
Influențele Latino-Americane și în special acele cubaneze au contribuit deasemeni la formarea câtorva subgenuri.
joi, 14 iulie 2011
Merengue
Merengue este dansul national al Republicii Dominicane, si de asemenea printr-o arecare extindere al statului Haiti, vecinul cu care împarte insula cu acelasi nume.
Exista doua versiuni populare ale originilor dansului national dominican, Merengue. Una dintre legende arata ca dansul provine de la sclavii de culoare care erau înlantuiti impreuna, si care, din aceasta cauza erau fortati sa-si târasca unul dintre picioare în timp ce taiau trestia de zahar pe plantatii în ritmul tobelor.
A doua legenda arata ca un mare erou a fost ranit în picior în timpul uneia dintre multele revolutii din Republica Dominicana. O adunare de conlocuitori ai acestuia l-au întâmpinat la venirea acasa cu o celebrare a victoriei si, din simpatie, fiecare, dansând, s-a simtit obligat sa schiopateze si sa târasca un picior.
Merengue a existat înca din anii timpurii ai Republicii Dominicane ( în Haiti, un dans similar este denumit Meringue). Este posibil ca dansul sa-si fi luat numele de la prajitura facuta din zahar si albus de ou, din cauza caracterului usor si spumos al dansului, sau din cauza ritmului sau scurt si precis.
Merengue original nu era dansat de cupluri individuale, ci era un dans în cerc, fiecare barbat si femeie privindu-se în fata si tinându-se de mâna la lungimea bratelor. Ei nu îsi apropiau corpurile si miscarile originale ale acestui dans erau doar scuturarea umerilor si miscarea rapida a picioarelor. Nu exista miscare evidenta soldurilor cum este astazi deoarece dansurile native africane nu îsi misca soldurile. De fapt, dansurile africane, la fel ca si alte dansuri indigene din lume, constau în pasi complicati si miscari ale bratelor. Dansurile tribale nu au o scuturare “primitiva” de natura sexuala a soldurilor, aceasta fiind facuta doar în cadrul filmelor hollywoodiene.
Exista doua versiuni populare ale originilor dansului national dominican, Merengue. Una dintre legende arata ca dansul provine de la sclavii de culoare care erau înlantuiti impreuna, si care, din aceasta cauza erau fortati sa-si târasca unul dintre picioare în timp ce taiau trestia de zahar pe plantatii în ritmul tobelor.
A doua legenda arata ca un mare erou a fost ranit în picior în timpul uneia dintre multele revolutii din Republica Dominicana. O adunare de conlocuitori ai acestuia l-au întâmpinat la venirea acasa cu o celebrare a victoriei si, din simpatie, fiecare, dansând, s-a simtit obligat sa schiopateze si sa târasca un picior.
Merengue a existat înca din anii timpurii ai Republicii Dominicane ( în Haiti, un dans similar este denumit Meringue). Este posibil ca dansul sa-si fi luat numele de la prajitura facuta din zahar si albus de ou, din cauza caracterului usor si spumos al dansului, sau din cauza ritmului sau scurt si precis.
Merengue original nu era dansat de cupluri individuale, ci era un dans în cerc, fiecare barbat si femeie privindu-se în fata si tinându-se de mâna la lungimea bratelor. Ei nu îsi apropiau corpurile si miscarile originale ale acestui dans erau doar scuturarea umerilor si miscarea rapida a picioarelor. Nu exista miscare evidenta soldurilor cum este astazi deoarece dansurile native africane nu îsi misca soldurile. De fapt, dansurile africane, la fel ca si alte dansuri indigene din lume, constau în pasi complicati si miscari ale bratelor. Dansurile tribale nu au o scuturare “primitiva” de natura sexuala a soldurilor, aceasta fiind facuta doar în cadrul filmelor hollywoodiene.
miercuri, 13 iulie 2011
Bachata
Muzica ce poarta azi denumirea de Bachata, a evoluat si apartine de o lunga traditie Pan Latino Americana a muzicii de chitara (musica de guitarra), care era cântata în mod obisnuit de un trio sau de un cvartet compuse din una sau doua chitare ( sau alte instrumente cu coarde înrudite precum mai mica „requito”), percutia fiind asigurata de „maracas” si/sau alte instrumente precum „claves” (bete din lemn de esenta tare folosite pentru percutie), tobe bongo sau un fel de rascheta-screper. Uneori era inclus si un bas mare pentru mâna stânga denumit „marimba” sau „marimbula”. Când bachata a aparut în anii 1960, era parte a unei importante subcategorii a muzicii de chitara romantice deosebita de muzica de chitara folosita în primul rând pentru dans precum cubanezul Son sau Guaracha. Cel mai popular si raspândit gen de muzica romantica de chitara în acest secol, si cel care a avut cea mai mare influenta pentru dezvoltarea bachatei, a fost Bolero-ul cubanez (a nu se confunda cu Bolero-ul spaniol cu care nu este înrudit).
Înainte de dezvoltarea industriei dominicane si raspândirea mass-mediei, trio-urile si cvartetele de chitara erau aproape indispensabile pentru o serie de evenimente recreative precum petrecerile de duminica dupa-amiaza denumite „pasadias”si adunarile spontane care se tineu în curti, saloane sau în strada care erau cunoscute sub denumirea de „bachatas”.Dictionarele de spaniola latino americana definesc cuvântul bachata ca desemnând distractie, voiosie, zaiafet, dar în Republica Dominicana, în adaos la calitatea emotionala a distractiei sugerata de dictionar, cuvântul se referea în mod special la adunari care includeau muzica, bautura si mâncare. Muzicienii care cântau bachata erau de obicei localnici, prieteni sau vecini ai gazdei, dar uneori, pentru ocazii speciale, veneu si cântareti reputati din teritorii mai departate.Petrecerile erau tinute de obicei sâmbata noapte si tineau pâna în zori când oaspetilor ramasi li se servea o supa traditionala, „sancocho”. Deoarece muzica cântata la aceste adunari era adesea produsa de chitara, muzica înregistrata între 1960 si 1970 de muzicieni de origine rurala a ajuns sa fie cunoscuta sub denumirea de bachata.
Dominicanii din clasele mai înstarite însa considerau ca aceste petreceri populare erau vulgare si înapoiate. Astfel, muzica de chitara cântata de muzicienii saraci din mediul rural a ajuns sa fie sinonima cu proasta calitate. Blamarea a cazut si asupra celor care ascultau o astfel de muzica, termenul „bachatero” folosit atât pentru muzicant cât si pentru ascultator fiind, în egala masura, desconsiderator.
Înainte de dezvoltarea industriei dominicane si raspândirea mass-mediei, trio-urile si cvartetele de chitara erau aproape indispensabile pentru o serie de evenimente recreative precum petrecerile de duminica dupa-amiaza denumite „pasadias”si adunarile spontane care se tineu în curti, saloane sau în strada care erau cunoscute sub denumirea de „bachatas”.Dictionarele de spaniola latino americana definesc cuvântul bachata ca desemnând distractie, voiosie, zaiafet, dar în Republica Dominicana, în adaos la calitatea emotionala a distractiei sugerata de dictionar, cuvântul se referea în mod special la adunari care includeau muzica, bautura si mâncare. Muzicienii care cântau bachata erau de obicei localnici, prieteni sau vecini ai gazdei, dar uneori, pentru ocazii speciale, veneu si cântareti reputati din teritorii mai departate.Petrecerile erau tinute de obicei sâmbata noapte si tineau pâna în zori când oaspetilor ramasi li se servea o supa traditionala, „sancocho”. Deoarece muzica cântata la aceste adunari era adesea produsa de chitara, muzica înregistrata între 1960 si 1970 de muzicieni de origine rurala a ajuns sa fie cunoscuta sub denumirea de bachata.
Dominicanii din clasele mai înstarite însa considerau ca aceste petreceri populare erau vulgare si înapoiate. Astfel, muzica de chitara cântata de muzicienii saraci din mediul rural a ajuns sa fie sinonima cu proasta calitate. Blamarea a cazut si asupra celor care ascultau o astfel de muzica, termenul „bachatero” folosit atât pentru muzicant cât si pentru ascultator fiind, în egala masura, desconsiderator.
Jive
Jive, in anii 1930-1940, a reprezentat pentru muzicienii de jazz care interpretau si muzica denumita swing, o formula de exprimare care denota prostia.
Soldatii americani au adus dansul Lindy Hop (un dans afro american avand radacini in popularul Charleston) / Jitterbug in Europa in jurul anului 1940, unde acest dans a prins rapid popularitate in randul tinerilor. In Statele Unite termenul Swing a devenit cuvantul cel mai des folosit pentru a descrie dansul. In Marea Britanie variatii in tehnica au condus la noi stiluri, cum ar fi Boogie-Woogie si Swing Boogie, cu Jive, treptat, afirmandu-se ca termen generic.
Dupa razboi, boogie a devenit dominant pentru muzica populara. Nu a fost, totusi, niciodata departe de opinia criticilor ca fiind cu dans strain vulgar. Un guru al salilor de dans, Alex Moore, afirma la acea vreme ca nu a vazut niciodata ceva mai urat. Instructorii de dans englezi au dezvoltat un Jive elegant si plin de viata, dansat pe o muzica putin mai lenta. In 1968 a fost adoptat ca fiind unul din cele cinci dansuri latino in competitiile internationale. Stilul modern din salile de dans din 1990 pana in prezent, exprima foarte multa fericire, cu miscari de ridicare si indoire a genunchilor sau rock din solduri.
Soldatii americani au adus dansul Lindy Hop (un dans afro american avand radacini in popularul Charleston) / Jitterbug in Europa in jurul anului 1940, unde acest dans a prins rapid popularitate in randul tinerilor. In Statele Unite termenul Swing a devenit cuvantul cel mai des folosit pentru a descrie dansul. In Marea Britanie variatii in tehnica au condus la noi stiluri, cum ar fi Boogie-Woogie si Swing Boogie, cu Jive, treptat, afirmandu-se ca termen generic.
Dupa razboi, boogie a devenit dominant pentru muzica populara. Nu a fost, totusi, niciodata departe de opinia criticilor ca fiind cu dans strain vulgar. Un guru al salilor de dans, Alex Moore, afirma la acea vreme ca nu a vazut niciodata ceva mai urat. Instructorii de dans englezi au dezvoltat un Jive elegant si plin de viata, dansat pe o muzica putin mai lenta. In 1968 a fost adoptat ca fiind unul din cele cinci dansuri latino in competitiile internationale. Stilul modern din salile de dans din 1990 pana in prezent, exprima foarte multa fericire, cu miscari de ridicare si indoire a genunchilor sau rock din solduri.
Paso doble
Paso Doble sau pasodoble (sp. „doi pași”) este un dans tradițional spaniol în metru binar, acompaniat de o muzică în caracter de marș. Dansul sugerează prin mișcări și muzica specifică o coride, lupta cu taurul în arenă: în vreme ce dansatorul joacă rolul toreadorul, mișcările partenerei sale duc cu gândul la unduirea capei în mâinile acestuia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)