Salsa

Salsa reprezintă un stil de muzică și dans ce își are originile în America de Sud și Insulele Caraibe (ex. Bermuda, Bahamas, Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Jamaica, Puerto Rico, etc), dar care s-a dezvoltat în toata lumea în diferite variante ce au dus la crearea altor stiluri asemănătoare. Este cea mai populară variație a unui dans latino și s-a dezvoltat rapid într-un fenomen international.
Tehnic, se dansează în 8 timpi, însă practic se calcă doar 6 pași, 2 fiind pauze. Se poate dansa fără partener, însă de obicei se dansează în cuplu, bărbatul fiind cel care conduce și dirijează mișcările femeii. Mișcările picioarelor (pașilor) sunt lente în comparație cu mișcările brațelor, care trimit în permaneță diferite semnale partenerei: semnal de piruetă pe stânga, pe dreapta, etc.

 Pasul de bază

Pasul de bază al bărbatului:
Inițial, corpul este drept, picioarele cu vârfurile putin departate (nu sunt paralele - ci mai mult in forma de v) și depărtate la o lățime de umeri.

1. Pe timpul 1 se duce piciorul stâng înainte și se lasă acolo;
2. Pe timpul 2 se ridică ușor piciorul drept și imediat se pune la loc de unde s-a ridicat;
3. La aceste mișcări practic greutatea se schimbă de pe un picior pe altul: calci pe stângul și îți lași greutatea pe el (ridicându-l pe dreptul), apoi revii cu greutatea pe dreptul și îl ridici pe stângul;
4. Pe timpul 3 piciorul stâng revine de unde a plecat, adică se revine la poziția inițială;
5. Pe timpul 4 se face o scurtă pauză;
6. Pe timpul 5 se duce piciorul drept înapoi și se lasă acolo;
7. Pe timpul 6 se ridică ușor piciorul stâng și imediat se pune la loc de unde s-a ridicat (cu schimbare de greutate, ca în cazul timpului 2);
8. Pe timpul 7 piciorul drept revine de unde a plecat, adică se revine la poziția inițială;
9. Pe timpul 8 se face o scurtă pauză, și apoi se continuă iar cu 1.

Pasul de bază al femeii este identic, ca și miscare, doar că aceasta pornește cu piciorul drept in spate, pe timpul 1, și cu piciorul stâng in față, pe timpul 5.

Flamenco

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dansatoare de flamenco

Flamenco este un gen muzical, care a apărut și s-a dezvoltat în Spania, preponderent în regiunea Andaluzia.
Acest gen e caracterizat de o ritmicitare pronunțată, fiind folosite castaniete, și adesea cântecele flamenco sunt însoțite de dansul omonim. Deși originea flamenco e considerată Andaluzia, regiunile Extremadura și Murcia au contribuit la dezvoltarea câtorva forme muzicale. Rădăcinile flamenco nu sunt cunoscute cu precizie, însă adesea sunt citate influențe din culturile Islamică, Sefardă, Țigănească, alături de cultura locală andaluză.
Influențele Latino-Americane și în special acele cubaneze au contribuit deasemeni la formarea câtorva subgenuri.

Merengue

Merengue este dansul national al Republicii Dominicane, si de asemenea printr-o arecare extindere al statului Haiti, vecinul cu care împarte insula cu acelasi nume.
Exista doua versiuni populare ale originilor dansului national dominican, Merengue. Una dintre legende arata ca dansul provine de la sclavii de culoare care erau înlantuiti impreuna, si care, din aceasta cauza erau fortati sa-si târasca unul dintre picioare în timp ce taiau trestia de zahar pe plantatii în ritmul tobelor.
A doua legenda arata ca un mare erou a fost ranit în picior în timpul uneia dintre multele revolutii din Republica Dominicana. O adunare de conlocuitori ai acestuia l-au întâmpinat la venirea acasa cu o celebrare a victoriei si, din simpatie, fiecare, dansând, s-a simtit obligat sa schiopateze si sa târasca un picior.
Merengue a existat înca din anii timpurii ai Republicii Dominicane ( în Haiti, un dans similar este denumit Meringue). Este posibil ca dansul sa-si fi luat numele de la prajitura facuta din zahar si albus de ou, din cauza caracterului usor si spumos al dansului, sau din cauza ritmului sau scurt si precis.
Merengue original nu era dansat de cupluri individuale, ci era un dans în cerc, fiecare barbat si femeie privindu-se în fata si tinându-se de mâna la lungimea bratelor. Ei nu îsi apropiau corpurile si miscarile originale ale acestui dans erau doar scuturarea umerilor si miscarea rapida a picioarelor. Nu exista miscare evidenta soldurilor cum este astazi deoarece dansurile native africane nu îsi misca soldurile. De fapt, dansurile africane, la fel ca si alte dansuri indigene din lume, constau în pasi complicati si miscari ale bratelor. Dansurile tribale nu au o scuturare “primitiva” de natura sexuala a soldurilor, aceasta fiind facuta doar în cadrul filmelor hollywoodiene.

Bachata

Muzica ce poarta azi denumirea de Bachata, a evoluat si apartine de o lunga traditie Pan Latino Americana a muzicii de chitara (musica de guitarra), care era cântata în mod obisnuit de un trio sau de un cvartet compuse din una sau doua chitare ( sau alte instrumente cu coarde înrudite precum mai mica „requito”), percutia fiind asigurata de „maracas” si/sau alte instrumente precum „claves” (bete din lemn de esenta tare folosite pentru percutie), tobe bongo sau un fel de rascheta-screper. Uneori era inclus si un bas mare pentru mâna stânga denumit „marimba” sau „marimbula”. Când bachata a aparut în anii 1960, era parte a unei importante subcategorii a muzicii de chitara romantice deosebita de muzica de chitara folosita în primul rând pentru dans precum cubanezul Son sau Guaracha. Cel mai popular si raspândit gen de muzica romantica de chitara în acest secol, si cel care a avut cea mai mare influenta pentru dezvoltarea bachatei, a fost Bolero-ul cubanez (a nu se confunda cu Bolero-ul spaniol cu care nu este înrudit).
Înainte de dezvoltarea industriei dominicane si raspândirea mass-mediei, trio-urile si cvartetele de chitara erau aproape indispensabile pentru o serie de evenimente recreative precum petrecerile de duminica dupa-amiaza denumite „pasadias”si adunarile spontane care se tineu în curti, saloane sau în strada care erau cunoscute sub denumirea de „bachatas”.Dictionarele de spaniola latino americana definesc cuvântul bachata ca desemnând distractie, voiosie, zaiafet, dar în Republica Dominicana, în adaos la calitatea emotionala a distractiei sugerata de dictionar, cuvântul se referea în mod special la adunari care includeau muzica, bautura si mâncare. Muzicienii care cântau bachata erau de obicei localnici, prieteni sau vecini ai gazdei, dar uneori, pentru ocazii speciale, veneu si cântareti reputati din teritorii mai departate.Petrecerile erau tinute de obicei sâmbata noapte si tineau pâna în zori când oaspetilor ramasi li se servea o supa traditionala, „sancocho”. Deoarece muzica cântata la aceste adunari era adesea produsa de chitara, muzica înregistrata între 1960 si 1970 de muzicieni de origine rurala a ajuns sa fie cunoscuta sub denumirea de bachata.
Dominicanii din clasele mai înstarite însa considerau ca aceste petreceri populare erau vulgare si înapoiate. Astfel, muzica de chitara cântata de muzicienii saraci din mediul rural a ajuns sa fie sinonima cu proasta calitate. Blamarea a cazut si asupra celor care ascultau o astfel de muzica, termenul „bachatero” folosit atât pentru muzicant cât si pentru ascultator fiind, în egala masura, desconsiderator.

Jive

Jive, in anii 1930-1940, a reprezentat pentru muzicienii de jazz care interpretau si muzica denumita swing, o formula de exprimare care denota prostia.
Soldatii americani au adus dansul Lindy Hop (un dans afro american avand radacini in popularul Charleston) / Jitterbug in Europa in jurul anului 1940, unde acest dans a prins rapid popularitate in randul tinerilor. In Statele Unite termenul Swing a devenit cuvantul cel mai des folosit pentru a descrie dansul. In Marea Britanie variatii in tehnica au condus la noi stiluri, cum ar fi Boogie-Woogie si Swing Boogie, cu Jive, treptat, afirmandu-se ca termen generic.
Dupa razboi, boogie a devenit dominant pentru muzica populara. Nu a fost, totusi, niciodata departe de opinia criticilor ca fiind cu dans strain vulgar. Un guru al salilor de dans, Alex Moore, afirma la acea vreme ca nu a vazut niciodata ceva mai urat. Instructorii de dans englezi au dezvoltat un Jive elegant si plin de viata, dansat pe o muzica putin mai lenta. In 1968 a fost adoptat ca fiind unul din cele cinci dansuri latino in competitiile internationale. Stilul modern din salile de dans din 1990 pana in prezent, exprima foarte multa fericire, cu miscari de ridicare si indoire a genunchilor sau rock din solduri.

Paso doble

Paso Doble sau pasodoble (sp. „doi pași”) este un dans tradițional spaniol în metru binar, acompaniat de o muzică în caracter de marș. Dansul sugerează prin mișcări și muzica specifică o coride, lupta cu taurul în arenă: în vreme ce dansatorul joacă rolul toreadorul, mișcările partenerei sale duc cu gândul la unduirea capei în mâinile acestuia.

Rumba

Rumba isi are radacinile undeva prin secolul al XVI-lea, in Cuba, cand primii sclavi negri soseau din Africa. Acest dans este rezultatul contopirii culturilor africana, iberica si amerindiana.
La originea Rumba se presupune ca a stat un gen de Flamenco pe care spaniolii l-au adus in Cuba, dans care a intrat in contact cu ritmurile sclavilor africani. Termenul de “rumba” provine din spaniola, reprezentand petrecerile oficiale, muzica si dansurile. Mai apoi “rumba” eticheta femeile cu stil de viata foarte libertin. In varianta originala, Rumba era un dans cu conotatii sexuale puternice, de aceea fiind considerat imoral.

Samba

Cand spui Samba nu poti sa nu te gandesti la Carnavalul de la Rio de Janeiro, deci Brazilia. Aici sunt originile Sambei, care de altfel este si dansul national al Braziliei. Este o combinatie de influente africane, indiene si iberice.
Prin 1830 a luat nastere un dans care combina miscari ale negrilor cu rotatii ale corpului si sway-uri din Lundu. S-au adaugat pasi de carnaval, iar in final dansatorii au ales stilul european, in care dansatorii aveau o pozitie mai apropiata.
In 1885 inalta societate din Rio adopta dansul sub numele de Zemba Queca, ulterior Mesemba. Masemba a fost combinat, la inceputul secolului XX, cu un alt dans brazilian numit Maxixe si a fost popularizat in SUA si Europa. Chiar si astazi Samba mai contine pasul numit Maxixe (un chasse si o punctare). O alta demurire pe care a purtat-o Samba a fost “Carioca”, in 1930.
Dansul devine popular in salile de dans europene abia dupa Al Doilea Razboi Mondial, prin anii 1948-1949, desi primele incercari de a adduce Samba in scolile de dans pe continent s-au facut prin anii 1923-1924. Pierre Lavelle structureaza Samba in anul 1956, o varianta din cadrul dansului sportiv. Apoi au aparut numeroase tipuri de Samba.

Quick step

Muzica ce poarta azi denumirea de Bachata, a evoluat si apartine de o lunga traditie Pan Latino Americana a muzicii de chitara (musica de guitarra), care era cântata în mod obisnuit de un trio sau de un cvartet compuse din una sau doua chitare ( sau alte instrumente cu coarde înrudite precum mai mica „requito”), percutia fiind asigurata de „maracas” si/sau alte instrumente precum „claves” (bete din lemn de esenta tare folosite pentru percutie), tobe bongo sau un fel de rascheta-screper. Uneori era inclus si un bas mare pentru mâna stânga denumit „marimba” sau „marimbula”. Când bachata a aparut în anii 1960, era parte a unei importante subcategorii a muzicii de chitara romantice deosebita de muzica de chitara folosita în primul rând pentru dans precum cubanezul Son sau Guaracha. Cel mai popular si raspândit gen de muzica romantica de chitara în acest secol, si cel care a avut cea mai mare influenta pentru dezvoltarea bachatei, a fost Bolero-ul cubanez (a nu se confunda cu Bolero-ul spaniol cu care nu este înrudit).
Înainte de dezvoltarea industriei dominicane si raspândirea mass-mediei, trio-urile si cvartetele de chitara erau aproape indispensabile pentru o serie de evenimente recreative precum petrecerile de duminica dupa-amiaza denumite „pasadias”si adunarile spontane care se tineu în curti, saloane sau în strada care erau cunoscute sub denumirea de „bachatas”.Dictionarele de spaniola latino americana definesc cuvântul bachata ca desemnând distractie, voiosie, zaiafet, dar în Republica Dominicana, în adaos la calitatea emotionala a distractiei sugerata de dictionar, cuvântul se referea în mod special la adunari care includeau muzica, bautura si mâncare. Muzicienii care cântau bachata erau de obicei localnici, prieteni sau vecini ai gazdei, dar uneori, pentru ocazii speciale, veneu si cântareti reputati din teritorii mai departate.Petrecerile erau tinute de obicei sâmbata noapte si tineau pâna în zori când oaspetilor ramasi li se servea o supa traditionala, „sancocho”. Deoarece muzica cântata la aceste adunari era adesea produsa de chitara, muzica înregistrata între 1960 si 1970 de muzicieni de origine rurala a ajuns sa fie cunoscuta sub denumirea de bachata.
Dominicanii din clasele mai înstarite însa considerau ca aceste petreceri populare erau vulgare si înapoiate. Astfel, muzica de chitara cântata de muzicienii saraci din mediul rural a ajuns sa fie sinonima cu proasta calitate. Blamarea a cazut si asupra celor care ascultau o astfel de muzica, termenul „bachatero” folosit atât pentru muzicant cât si pentru ascultator fiind, în egala masura, desconsiderator.
Dezvoltat in timpul primului Razboi Mondial in suburbiile New York-ului , a fost interpretat initial de dansatori africani si caraibieni, debutul fiind in music-hall-uri americane. Foarte repede a devenit popular si in salile de dans.

Foxtrot-ul si Quick Stepul au origine comuna. In anii 1920 multe formatii cantau Foxtrot-ul prea rapid (pasii mari ai acestuia neputand fi dansati la acea viteza), fapt ce a nemultumit pe multa lume, chiar si cateva din marile publicatii ale vremii scriind despre aceasta. Astfel la sfarsitul anilor 20 au fost dezvoltate doua dansuri diferite Slow-Foxtrot-ul cu 32 batai pe minut si Quick Step-ul cu 50-52 batai pe minut .

Slow-Fox

Slow Fox-ul isi are originea in Foxtrot, dansat prima oara la New York. Numele de Foxtrot se leaga de actorul american de vodevil Harry Fox. Era angajat de New York Theatre, unul din cele mai mari teatre din lume atunci. El prezenta momente de dans cu miscari rapide combinate cu pasi lenti. In acea perioada, Fox ii initia pe cei care doreau in primii pasi de “trot”, pe muzica Ragtime. Cand se refereau la dansul lui, oamenii ii ziceau “Fox’s Trot” (mersul lui Fox). A ajuns destul de notoriu, astfel ca, la 3 septembrie 1914, comunitatea profesorilor de dans din America recunoaste Fox Trot-ul ca dans.
Slow Fox-ul poarta prestanta stilului englezesc. Este unul dintre cele mai elegante dansuri, impunand dansatorilor un echilibru perfect si o buna tehnica a picioarelor. Impresia pe care o lasa acest dans cand e privit este aceea de plutire pe ring.

Tangoul

Tangoul s-a nascut in Argentina, Buenos Aires, la sfarsitul secolului XIX in suburbiile sarace ale orasului care adaposteau un numar foarte mare de emigranti de pe toate continentele. Muzica de tango era foarte simpla, de acompaniament pentru versurile care exprimau bucuriile, iubirile si tristetile porteno-silor (numele locuitorilor Buenos Aires). Dansul era simplu si monoton, se dansa pe strazi, spelunci si bordeluri. Pentru ca numarul barbatilor era net superior, cuplurile de dansatori erau formate mai mult din barbati.

Europenii au descoperit tangoul in bordelurile si spectacolele de cabaret din Buenos Aires iar la inceputul secolului XX l-au adus la Paris in saloanele de dans. De aici s-a intors in Argentina cu o aura de eveniment monden. Tangoul ramane si in Europa ca dans de societate si va fi introdus mai tarziu ca stil de dans in dansul sportiv.
Perioada 20’-50’ este cunoscuta ca epoca de aur a tangoului. Muzica, dansul si literatura de tango au atins maturitatea artistica. Emulatia Buenos Airesului a cuprins un numar neinchipuit de mare de virtuosi muzicieni, dansatori, poeti. artisti plastici si nu in ultimul rand locuitorii Buenos Airesului.

Valsul

VALS - cuvint in limba germana - sich wAlzen - "a se invirti", dans popular, de perechi, de origine germana, ceha si austriaca, in masura de trei timpi - cel mai adesea 3/4 -si cu structura simetrica a frazei muzicale, construita din 4 - 8 - 16 masuri. Valsul este intr-un tempo potrivit, nici repede dar nici rar, atunci cind este cu scop coregrafic. O caracteristica a acestui dans este ritmul constant, de trei timpi egali, iar in acompaniament, basul = registrul grav, accentueaza primul timp, in timp ce vocile intermediare apar pe al doilea si al treilea timp, sub forma de acorduri ritmate. Pe aceasta structura ritmic se dezvoltalinia melodica antrenanta a valsului care da posibilitatea de miscari cit mai libere.

Dansurile standard si dansurile latino-americane

Dansurile standard

- Valsul lent este un dans de origine engleză, apărut în anul 1874 într-un club select din Anglia. Prima dată se prezenta ca un dans importat din S.U.A., numit “Boston”.
- Tango-ul a avut ca predecesor “Milonga”, un dans din Brazilia. I-a fost schimbat numele de “Milonga” deoarece aducea aminte de ghetourile Buenos Aires-ului. Încă din anul 1900 s-a încercat introducerea tango-ului şi în Europa.
- Slowfox-ul este înaintaşul “Foxtrot-ului”, dans apărut la începutul anilor ‘20. Multe dintre figurile acestuia, adaptate sau nu, au fost introduse ulterior şi în valsul lent. Paternitatea “Foxtrot-ului” este atribuită unui actor american de vodevil, Henry Fox. Unii cred că s-a numit “Slow Fox” după numele lui. Alţii sunt de părere că, de fapt, asemănarea cu mersul vulpii (eng. - fox) i-ar fi dat denumirea.
- Quick-step-ul s-a dezvoltat în timpul primului război mondial în suburbiile New York-ului. A apărut la sfârşitul anilor `20.

Dansurile latino-americane

- Samba îşi are originile în Africa, însă a fost descoperită în Brazilia, devenind cu timpul dans naţional.
- Cha-cha este o figură a “Mambo-ului”. Până la începutul anilor `50, aceasta a schiţat un nou dans, “Cha-Cha-Cha”.
- Rumba este un termen generic ce acoperă o mare varietate de nume ale unei muzici sau ale unui dans din vestul Indiei.
- Paso-doble este singurul dans care nu-şi are originea în cultura “Negro”, fiind originar din Spania. A început să câştige popularitate în jurul anilor 1920, punctul culminant fiind anul 1926.
- Jive-ul este un dans adus din America, dar tot cu origini africane. Muzica de “Jive” s-a dezvoltat în perioada anilor ‘50-`60 prin ritmuri săltăreţe şi melodii plăcute.
Aşadar, dinamismul este caracteristica tuturor acestor dansuri. Dacă aceasta a fost o introducere, vor mai urma articole care vor explica, în cele mai mici detalii, evoluţia fiecărui dans şi caracteristiciile specifice fiecăruia.
- Valsul lent este un dans de origine engleză, apărut în anul 1874 într-un club select din Anglia. Prima dată se prezenta ca un dans importat din S.U.A., numit “Boston”.
- Tango-ul a avut ca predecesor “Milonga”, un dans din Brazilia. I-a fost schimbat numele de “Milonga” deoarece aducea aminte de ghetourile Buenos Aires-ului. Încă din anul 1900 s-a încercat introducerea tango-ului şi în Europa.
- Slowfox-ul este înaintaşul “Foxtrot-ului”, dans apărut la începutul anilor ‘20. Multe dintre figurile acestuia, adaptate sau nu, au fost introduse ulterior şi în valsul lent. Paternitatea “Foxtrot-ului” este atribuită unui actor american de vodevil, Henry Fox. Unii cred că s-a numit “Slow Fox” după numele lui. Alţii sunt de părere că, de fapt, asemănarea cu mersul vulpii (eng. - fox) i-ar fi dat denumirea.
- Quick-step-ul s-a dezvoltat în timpul primului război mondial în suburbiile New York-ului. A apărut la sfârşitul anilor `20.
Dansurile latino-americane
- Samba îşi are originile în Africa, însă a fost descoperită în Brazilia, devenind cu timpul dans naţional.
- Cha-cha este o figură a “Mambo-ului”. Până la începutul anilor `50, aceasta a schiţat un nou dans, “Cha-Cha-Cha”.
- Rumba este un termen generic ce acoperă o mare varietate de nume ale unei muzici sau ale unui dans din vestul Indiei.
- Paso-doble este singurul dans care nu-şi are originea în cultura “Negro”, fiind originar din Spania. A început să câştige popularitate în jurul anilor 1920, punctul culminant fiind anul 1926.
- Jive-ul este un dans adus din America, dar tot cu origini africane. Muzica de “Jive” s-a dezvoltat în perioada anilor ‘50-`60 prin ritmuri săltăreţe şi melodii plăcute.
Aşadar, dinamismul este caracteristica tuturor acestor dansuri. Dacă aceasta a fost o introducere, vor mai urma articole care vor explica, în cele mai mici detalii, evoluţia fiecărui dans şi caracteristiciile specifice fiecăruia.

Dans

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dansul Kailao din Polinezia

Dansul este un mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice, variate și expresive ale corpului, executate în ritmul muzicii, având caracter religios, de artă sau de divertisment.

 Istoric

Originile dansului coincid cu începuturile comunităților omenești, având funcții rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor divine, pentru reușita la vânătoare, confruntări tribale etc. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și abstractizat, până în zilele noastre.
În Grecia antică, dansul făcea parte dintre disciplinele fundamentale ale educației, considerat eficient pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor de solidaritate socială. În acest scop, se practicau dansuri războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc.
În Roma antică, exista dansul ritual saltatio, cu funcții invocatoare, dar acesta a degenerat odată cu decăderea Imperiului Roman.
În Evul Mediu, în ciuda tendinței clerului de a menține funcția religioasă a dansului, influențele laice a devenit din ce în ce mai puternice, accentuându-se în sec. 13, când în practica socială s-au genuri diverse de dans (denumite chorea, charola, carole, danse, estampie, ductia, pastourelle ș.a.), ca o expresie simplă și puternică a dragostei de viață a poporului.
Renașterea a adâncit acest proces. Pașii simpli din dansurile vechi s-au dezvoltat, s-aucombină, gesturile și mișcările s-au individualizat. Au apărut forme noi și s-au creat succesiuni tipice, în care un dans lent, binar, era urmat de altul rapid, ternar. În felul acesta, a luat naștere suita, care consta din în patru părți fixe: allemanda, couranta, sarabanda și giga. În vremea lui Johann Sebastian Bach, suita se executa independent și a jucat un rol important în dezvoltarea muzicii instrumentale. Pe lângă cele patru dansuri de bază, au început să fie incluse și altele – boureé, gavota, musette, polacca, menuetul (foarte important, devenind parte constitutivă a simfoniei), ciacona, passacaglia (variațiuni pe o temă ostinato, cu rol determinant în unele forme muzicale).

Dansatoare de Samba

Spre sfârșitul sec. 18, din Viena s-a răspândit valsul, un dans derivat din Ländler. În aceeași perioadă, au început să se impună și dansuri ale altor popoare, ca mazurca, polca, boleroul, jota, fandango, ceardașul ș.a. care au pătruns în toate mediile sociale, având rol de seamă în constituirea și afirmarea școlilor naționale.
La hotarul dintre sec. 19 și 20, s-au răspândit dansuri de origine americană, precum tango, samba, habanera, charlestonul, foxtrotul etc., care poartă amprenta muzicii de jazz, influențând creația unor compozitori moderni.